Companiile sau autorităţile publice care găsesc mai avantajoasă soluţia împrumutului pe piaţa de capital decât cea a obţinerii unui credit bancar emit către public obligaţiuni care ulterior pot fi tranzacţionate liber pe piaţă.
Obligaţiunile emise oferă deţinătorului dreptul de a primi un flux de numerar clar definit în momentul emiterii lor sau indexat în funcţie de anumiţi parametri (în general ai pieţei monetare). Acest flux de numerar este compus din principal (suma cu care deţinătorul împrumuta emitentul) şi din dobândă. În funcţie de nevoile emitentului (sau de cele pe care emitentul le-a identificat la potenţialii clienţi în cazul în care trebuie stimulat entuziasmul acestora) sumele şi momentele în care acestea sunt returnate investitorilor diferă mult de la o emisiune la alta.
Unele obligaţiuni plătesc doar dobânda (trimestrial sau semestrial în funcţie de specificaţiile prospectului de emisiune) până la maturitate când odată cu ultima dobândă returnează în întregime şi suma împrumutată. Alte obligaţiuni plătesc la anumite intervale (deasemenea bine precizate în prospectul de emisiune) şi părţi din principal. În general investitorul are de pierdut sau de câştigat datorită diferenţelor între valoarea cuponului (a dobânzii plătite de emitent) şi valoarea dobânzilor practicate pe piaţă în momentul respectiv, între această dobândă şi preţul de piaţă al obligaţiunii existând o relaţie inversă.
Deocamdată pe piaţa autohtonă datorită ofertei mult mai reduse decât cererea şi a faptului că prin prospect majoritatea emisiunilor au valoarea cuponului indexată la nivelul dobânzilor practicate pe piaţă această relaţie nu a funcţionat dar aceasta nu trebuie să îi facă pe investitori mai puţin atenţi la riscul dobânzilor.
Deşi teoretic fluxul de numerar pe care îl primeşte deţinătorul unor obligaţiuni nu este influenţat de veniturile emitentului este evident că la limită, dacă acestea sunt prea mici, banii returnaţi investitorilor pot întârzia sau plăţile pot înceta. De aceea prospectul de emisiune trebuie să fie citit şi prin prisma garanţiilor pe care le oferă emitentul (acestea putând varia de la o parte importantă a activelor până la simpla garantare cu bunul nume al emitentului).
