27 Ianuarie 2023

Antonio Nedea: „Sportul mă învață să fiu mai responsabil, mai disciplinat, mai organizat, să cred în mine”

Interviu de Andreea Giuclea
Fotografii de Mihai Ștețcu și Cosmin Moței

Handbalul a început ca o joacă pentru Antonio Nedea: în clasa a II-a, după o selecție în școală. A început să meargă la antrenamente, i-a plăcut, iar când s-a organizat un mini turneu pe școli, a ieșit pe locul 1. De atunci, spune că „s-a legat ceva de acest sport” și a vrut să continue. „Mi-a plăcut că e un sport de echipă și că pot interacționa și cu alte persoane. Așa am putut să-mi fac prieteni noi, să cunosc oameni noi.”

Acum are 17 ani, e unul din juniorii clubului CSM București, și nu mai vede în handbal doar o joacă. Vrea să ajungă la o echipă mare din străinătate și muncește zi de zi pentru asta. Are zile în care are și trei antrenamente: după orele de la liceu, care se termină la prânz, se pregătește cu Juniorii I, de la 16:00 apoi cu Juniorii 2, de la 17:30 sau 18:00. Marțea și joia, între școală și primul antrenament strecoară și o ședință de pregătire fizică. E mereu pe drum – și-a făcut trasee prin oraș, ca să evite traficul – , nu prea are pauze și mănâncă de multe ori pe drum. Dar nu mai sare mesele, cum făcea înainte de a face parte din proiectul GO Scholarship, pentru că a înțeles de ce are nevoie de mese regulate și cum să aleagă snacksuri sănătoase.

Ne-a povestit unde-și dorește să ajungă, cine sunt modele sale din handbal și ce învață din proiectul GO Scholarship, un sistem de suport care oferă tinerilor sportivi susținerea de care au nevoie pentru a face pasul spre marea performanță.

Cum ai început să joci handbal și când ai știut că îți dorești să faci performanță?

Am început la școală, în clasa a II-a, a venit un domn cu niste pliante. Le-am spus părinților că vreau să mă duc să fac un sport și mamei i-a plăcut ideea, pentru că și ea a făcut handbal. Am început să fac antrenamente cu câțiva colegi, s-a organizat un mini turneu pe școli și am ieșit locul 1. De atunci s-a legat ceva de acest sport și am zis că vreau să-l practic în continuare. Bine, la vârsta aia nu mă gândeam că o să ajung la o echipă, pentru mine era doar o activitate. A devenit ceva serios după primul meu turneu final, în 2017-2018, la Baia Mare, când am ieșit campioni naționali. Atunci am zis că vreau să fac de performanță.

Ai vreun model, ce înveți de la el?

Da, de la Barcelona Dika Mem și de la PSG Mikkel Hansen. De Hansen îmi place că-și asumă, am văzut multe clipuri cu meciuri în care era scorul egal, mai erau trei secunde, era lovitură de la 9 metri, și-a asumat să o bată, a dat gol și au câștigat. Iar de Dika Mem îmi place pentru că joacă pe postul meu, inter dreapta, chiar dacă el e stângaci, pentru mine e mai greu pentru că sunt dreptaci. Dar îmi plac depășirile pe care le face, joacă foarte frumos, nu e genul de jucător doar pentru el, joacă și în echipă. Încerc să fur de la fiecare câte ceva. Îmi place să mă uit mai mult la meciurile din afară, pentru că vezi un handbal frumos, cursiv, în viteză.

Spuneai că mama ta a jucat și ea handbal.

Da, dar nu a avut cine s-o susțină și s-a lăsat. Eu am avut mare noroc cu bunicul meu, care făcea naveta de la țară în București să mă ducă la antrenamente, că eram mic și nu mă lăsau singur, și datorită lui am reușit. Dacă nu era el nu aveam cu cine să merg la antrenament, că mama era la muncă, tata era la muncă. Dar chiar dacă nu venea el, mă duceam singur, asta e. Nu voiam să renunț. 

Ce te învață sportul?

Să fiu mai responsabil, mai disciplinat, mai organizat, să cred în mine. Asta mă ajută și în viața de zi cu zi. În meci, anumite faze le fac pe cont propriu și asta mă ajută și la școală, unde îmi asum să dau un răspuns, chiar dacă nu știu dacă e corect sau greșit. Dar dacă nu îl spun, n-am de unde să știu. Și în orice activitate, nu neapărat legat de școală, până nu fac sau spun, n-am de unde să știu dacă e corect sau nu. La fel ca în atac: dacă fac o depășire, poate dau gol sau poate nu dau gol, n-am de unde să știu până nu o fac. Primul meu antrenor, Robert Roată Cătălin, mă lăsa să joc cum voiam eu în meci, mă lăsa liber. 

Ce altceva ai învățat de la el?

Mai multe, de la el am pornit cu handbalul de performanță - în ghilimele, că nu pot să spun că aveam un nivel foarte mare de antrenamente, cum avem acum. Acum noi facem antrenamentele pe care le fac și seniorii, când eram cu el păreau ca o joacă și de aia îmi plăcea. Nu erau foarte stricte, erau pe placul unui copil, să vină de drag și de plăcere. Așa prinzi drag de un sport.

Care e cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în handbal până acum? 

Sezonul trecut am reușit să obțin primul meu premiu individual, am fost ales MVP-ul turneului final. Nu vreau să am numai premii individuale, dar să-l primesc a fost un plus, am simțit că munca mea nu a fost degeaba, că am reușit să o transform în ceva: într-o medalie de locul 2 și într-un premiu individual. Mi-a dat încredere și vreau să trag să iau și anul ăsta, dacă se poate.

Cum îți păstrezi motivația atunci când simți că ți-e greu? 

Încerc să-mi aduc aminte de toate fazele bune din tot ce-am facut în handbal până acum și îmi crește motivația. Îmi zic: de ce să mă las acum, dacă trei ani la rând am ieșit campioni naționali, anul acesta am ieșit MVP, am jucat la turneul final de Juniori 1 cu adversari cu trei ani mai mari decât mine. Mi-e greu să mă las, e parte din mine.

Partea grea acum a început, pentru că am două, trei antrenamente pe zi, sunt și în proiectul GO Scholarship, nu trebuie să neglijez nici acest proiect, pentru că am intrat cu un scop acolo, și trebuie să mă împart și cu școala. Dar am o dirigintă foarte bună și înțelegătoare, care a făcut handbal de performanță, a fost căpitan la lotul național, a jucat la Rapid și mă înțelege perfect. 

Cum te ajută să faci parte din proiectul GO Scholarship? 

Mă ajută foarte mult, nu neapărat pe partea handbalului, dar pe partea unei cariere sportive. Mă ajută cu social media, au fost workshopuri unde am învățat cum să postăm, ce descrieri să punem. Mă ajută și cu antrenamentele fizice, în loc să fac la sală de capul meu, mă duc și fac cu echipa GO. Am un nutriționist și încerc să mențin un jurnal în care trec toate mesele. Îmi este puțin greu pentru că toată ziua sunt pe drumuri, dar încerc să mă țin de el. Până să intru în proiect aveam zile în care mâncam doar o dată, seara, când ajungeam acasă. Acum mânânc dimineața, înainte să intru la ore, la liceu îmi mai iau un snack – o banană, un baton proteic –, iar prânzul îl iau pe drum. Trebuie să mănânc 4.000 de calorii pe zi, pentru că trebuie să pun masă musculară.

Părerea mea e că ajută foarte mult: ai pe cineva în spate, ai de unde învăța lucruri noi. Noi la echipă nu avem nici psiholog, nici fizioterapeut, nici nutrițonist și nu ne învață nimeni lucrurile astea. Pentru mine a fost un plus mare proiectul acesta și de aceea nu vreau să-l negiljez, pentru că am ce să învăț.

Și până acum, ce ai învățat?

O dată, pe partea de sport la sală, că trebuie mai întâi să înveți mișcarea și apoi să faci exercițiul cu greutăți. Dacă nu faci mișcarea corect și faci cu greutăți mari, poți să te accidentezi. Pe partea de nutriție, că trebuie să mănânci ce-ți place și ce-ți dă energie. După masă trebuie să ai energie, dacă nu te simți în regulă dupa o anumită masă, trebuie să schimbi alimentul care nu ți-a priit. Mă simt mult mai organizat și mai responsabil. Mai ales pe partea alimentară, am început să fiu mai responsabil cu ce mănânc. Bine, mai am zile în care trișez, mai beau un suc, mai mănânc ceva dulce, pentru că simt nevoia după un antrenament.

Pregătirea mentală cum te ajută?

Vorbim online, mă întreabă ce-am făcut, ce realizări am mai avut, cum mă simt fizic, dacă am obosit cu tot ce se întâmplă, cu antrenamente, cu școală. De obicei mă întreabă dacă sunt bine, să nu cad într-o stare proastă, îmi ridică moralul. Îmi place să vorbesc cu cineva, că pot să mă descarc și mă eliberez.

Unde îți dorești să ajungi și ce crezi că e important să faci ca să reușești?

Îmi doresc să ajung să joc la o echipă din afară, în special la Barcelona, acolo e țelul meu și acolo mă văd. E important să mă antrenez în continuare și să nu mă las, să nu mă gândesc că n-o să ajung. Nu, trebuie să fiu pozitiv și să mă gândesc că mâine poate ajung acolo și e păcat să dau cu piciorul la toată muncea mea și să mă fi chinuit degeaba. Să muncesc mai tare.