Înapoi la Newsroom

BRD extinde serviciul de plăți instant: clienții persoane juridice ai băncii pot plăti în maximum 10 secunde

11 Jul 2023

Începând din această săptămână, BRD le furnizează clienților săi persoane juridice - IMM-uri și companii mari - plăți instant - serviciul de plăți interbancare în RON disponibil 24/7/365, cu executarea instantanee a plăților. Această nouă evoluție continuă procesul început în septembrie 2022, odată cu lansarea plăților instant pentru clientela de persoane fizice, respectiv a încasărilor instant pentru toate categoriile de clienţi (persoane fizice, persoane fizice autorizate, profesiuni liberale, persoane juridice).

Comunitatea băncilor care oferă plăți instant clienților companii numără actualmente zece bănci, BRD alăturându-se Băncii Transilvania, CEC Bank, Libra Internet Bank, Băncii Comerciale Române, Patria Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Raiffeisen Bank și ING Bank.

Tranzacțiile instant pot fi realizate doar între băncile participante la sistem. Clienții persoane juridice ai BRD vor efectua plățile instant prin intermediul platformei online dedicate, BRD@ffice.

Prin completarea dispozitivului de plăți instant oferit clienților noștri înaintăm pe calea digitalizării plăților, una dintre cele mai importante categorii de operațiuni bancare. Facilităm astfel circulația fluxurilor financiare între companii, contribuim la creșterea vitezei și, sperăm, a satisfacției clienților noștri”, a declarat Maria Rousseva, Director General adjunct al BRD, coordonator al activităților de corporate banking.

Apreciem eforturile BRD de extindere a serviciului Plăți Instant prin includerea persoanelor juridice, având ca efect creșterea gradului de acoperire a acestui serviciu în rândul consumatorilor finali din toate categoriile. Bazat pe acest serviciu, vom putea continua dezvoltarea ecosistemului de plăți oferind și alte facilități inovatoare, în concordanță cu evoluțiile tehnologiei din domeniu, facilități menite să sprijine creșterea pieței locale și extinderea adopției plăților electronice account to account prin modalități moderne de inițiere, cum ar fi cele bazate pe codul QR și Request to Pay”, a declarat Sabin Carantină, Directorul General al TRANSFOND.

Durata unui transfer instant este de maximum 10 secunde între cele două conturi aparținând unor bănci diferite, conform regulilor schemei de plată. În practică, durata reală a transferului între bănci se încadrează în circa 4 secunde. Serviciul este oferit persoanelor fizice sau juridice, deținătoare de cont bancar, iar valoarea individuală a unei plăți instant se situează sub 50.000 lei. Singura condiție care trebuie îndeplinită pentru a beneficia de plățile instant este ca serviciul să fie oferit de băncile celor doi participanți la procesul de plată.

 

Despre BRD Groupe Société Générale

BRD - Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Banca operează o rețea de 451 de unități și are active totale în valoare de 70,5 mld. lei (la 30 martie 2023). BRD deține o poziție de lider pe piața de retail, este un jucător de top pe piața de corporate banking și liderul pieței românești de factoring.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Société Générale are peste 117.000 de angajați în 66 de țări și sprijină zilnic 25 de milioane de clienți persoane fizice, companii și investitori instituționali din întreaga lume, oferind o gamă largă de servicii de consultanță și soluții financiare personalizate.

 

Despre TRANSFOND

TRANSFOND este administratorul și operatorul Casei de Compensare Automată a plăților comerciale interbancare de retail.Compania își propune să fie principalul partener al comunităţii financiar-bancare din România în domeniul plăților (atât în moneda locală cât și în euro, național și transfrontalier), al serviciilor adiacente sau complementare plăţilor interbancare, exploatând la maximum infrastructura şi know-how-ul de care dispune.

Acționarul principal al TRANSFOND este Banca Națională a României, iar restul acționariatului este reprezentat de 18 bănci comerciale active în piața românească. TRANSFOND a dezvoltat o serie de soluții complexe și de succes, în beneficiul sectorului financiar autohton, dar și al societăților comerciale și al consumatorilor finali de servicii financiare: Plăți Instant, serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB), AliasPay, e-Factur@ și e-Arhiv@. Pentru mai multe informații: www.transfond.ro, www.platiinstant.ro, www.aliaspay.ro, www.facturielectronice.ro.

Articole asemănătoare

Anunț privind inițierea procedurii de retragere a acționarilor minoritari ai ZENTIVA S.A.

 Anunț privind inițierea procedurii de retragere a acționarilor minoritari ai ZENTIVA S.A. în c...

află detalii