09 Februarie 2023

Mariam Mohamed: „Pasul de la junioare la senioare este foarte greu. Dar o iau ca pe o provocare și cred că o să reușesc”

Interviu de Andreea Giuclea
Fotografii de Mihai Ștețcu

În primii ani de handbal, Mariam Mohamed nu prea avea încredere în ea. Deși îi plăcea și se antrena mult, în meciuri nu reușea să joace la fel de bine. Era extremă și călca des semicercul, așa că nu prea prindea echipa. A fost prima provocare din cariera ei. Însă în loc s-o descurajeze, a învățat-o perseverența. A motivat-o să exerseze mai mult și să demonstreze că merită să joace. Treptat, și-a câștigat și locul în echipă, și încrederea.

Acum are 18 ani și joacă pe postul de extremă stânga la CSM București, la junioare și în Divizia A. Petrece zilnic o oră și jumătate pe drum între liceu și sala de antrenament, dar nici asta nu o demotivează, pentru că iubește handbalul de la nouă ani, când l-a ales dintre mai multe sporturi pe care le practica. „La început credeam că e o joacă, până am văzut cu ce se mănâncă. Și atunci am știut că o să am un drum în handbal.”

Mariam face parte și din proiectul GO Scholarship, o inițiativă unică în România: reunește specialiști din mai multe domenii care le oferă tinerilor sportivi suportul psihologic, emoțional, fizic și nutrițional de care au nevoie pentru a performa atât în sport, cât și în viața de zi cu zi. Despre cum o ajută proiectul și cum își vede drumul în handbal, ne-a povestit în interviul de mai jos:

Când ai înțeles că handbalul devine ceva important pentru tine?

La junioare IV, în al doilea an, când am ieșit campioane. De atunci, cred că am ieșit de trei sau patru ori campioane naționale și am jucat o finală în fiecare an. Am simțit atunci o bucurie mare, mai ales că eram titulară și puteam să arăt ce pot.

A fost o poveste mai încurcată: când eram mai mică, nu prea jucam. Eram și la echipa a doua, că eram prea multe fete și au făcut două echipe. Și când s-a apropiat turneul final de la cele mari, prima oară mi s-a spus că nu merg la turneu. Dar după un meci cu Rapid în care m-am ambiționat și cred că am înscris vreo 10 goluri, o doamnă antrenoare mi-a spus că merit să fiu și eu acolo. Și de atunci m-au luat la prima echipă.

Cum ai învățat să ai încredere pe teren?

Când eram mică nu prea jucam bine și nu aveam încredere în mine, pe parcurs am căpătat-o. M-am antrenat, ce nu-mi ieșea la meci făceam la antrenament până îmi ieșea cum voiam eu. Mai stăteam și după antrenamentul cu echipa câteodată. Aveam o problemă cu călcarea semicercului și cel mai mult am exersat la aspectul ăsta, să nu-l mai calc. Pentru că și dacă dădeam gol, și dacă nu, se anula oricum. 

Până acum, care a fost cel mai frumos moment pe care ți l-a oferit handbalul?

Când am fost chemată la lotul național. N-am fost luată de mică, dacă nu mă descurcam așa bine, și îmi doream foarte mult să merg. Și le întrebam mereu pe fete cum e acolo, le puneam foarte multe întrebări. Până când antrenoarea mea de atunci de la club mi-a dat o șansă și a vorbit cu antrenorii de la lot să mă cheme și pe mine, doar să mă vadă la o selecție. M-am descurcat destul de bine și am rămas în echipă până acum.

Și cum e să joci pentru România?

Simt un gol în stomac mereu când avem meci, mai ales în cele oficiale. E foarte frumos, simți o mândrie. Eu de obicei am emoții până fac ceva bine pe teren, după care îmi trec. Dacă îmi reușește ceva, parcă îmi dă aripi.

La ce visai când ai început să joci?

Îmi doream să ajung la lotul național, primul gând. Și acum sunt în poziția asta și vreau altceva. Acum îmi doresc să prind o echipă din Liga I și să joc, măcar 15-20 minute la fiecare meci. Ceea ce e destul de greu, mai ales acum, că antrenorii nu prea dau șanse tinerelor, nu știu de ce. O să fie foarte greu, pasul de la junioare la senioare este foarte greu. Dar o iau ca pe o provocare și eu zic că o să reușesc.

Cum gestionezi înfrângerile?

Mă ambiționez mai tare, data viitoare să jucăm mai bine, și ca echipă, dar și eu personal. Mă motivează ca data viitoare să câștigăm. Acum, fiind și căpitan la CSM, am o responsabilitate mult mai mare, trebuie să fiu mai serioasă, să le încurajez pe fete, să le ridic când avem moralul jos. Îmi place rolul de lider și acum trebuie să mă motivez și mai bine. 

Cu școala cum te descurci?

Sunt la un liceu cu profil sportiv și mă descurc bine, doar că uneori trebuie să plec de la ultima oră ca să ajung la antrenament. Eu ies la 14.00 de obicei și e destul de departe de mine, din Colentina până în Berceni fac cam o oră și jumătate în fiecare zi. Și câteodată, când am antrenament la 15:00 mai plec de la ultima oră. Iar seara când ajung acasă de obicei mă culc și mă trezesc dimineața la 6 să-mi fac temele înainte de școală.

Cum e să faci parte din proiectul GO Scholarship?

Mi se pare un beneficiu foarte mare, pe care nu îl au toți copiii. Îmi pare rău că nu s-a făcut mai devreme, pentru că după ce termini junioratul nu mai poți să faci parte din proiect, iar eu mai pot până în vară. Îmi place că îmi pune atâtea lucruri în folosul meu, cum ar fi nutriționist, preparator fizic, recuperare, psiholog. La echipă nu aveam nimic de genul, nu prea se investește în juniori.

Ce înveți de la acești specialiști?

Să vă dau exemplul cel mai bun: eu de patru ani purtam glezniere, fără ele călcam strâmb și făceam entorsă. Am început să fac cu ei exerciții pentru glezne și de câteva luni joc fără ele, nu mai calc strâmb. Adică am scăpat, după patru ani.

Am mai învățat că nutriția e foarte importantă pentru un sportiv. Nutriționistul Alex Marcu ne dă un regim calculat pentru un sportiv. De ce să mint, câteodată mi-e greu să-l respect, dar simt că am mai multă energie. Și psihologul mă ajută foarte mult, mă ajută să vorbesc cu cineva. De exemplu, când am un meci prost îl sun și îi povestesc și mă ajută să nu mai simt starea aia de supărare. Să depășesc mai ușor și emoțiile, și presiunea, pe care o simt mai ales în echipa României, pentru că mulți copii și-ar dori să fie în locul nostru.

De când fac parte din proiect am descoperit despre mine că pot să mă schimb în bine, în și mai bine. Prin ajutorul lor, să devin o versiune mai bună a mea.

Ce înseamnă pentru tine să faci performanță?

Sacrificiu. Cu școala, că trebuie să mai plec de la unele ore; că nu poți să te duci la petreceri, să ieși afară când vrei, le spui prietenilor că nu poți să ieși că ești obosit, prietenii se supără, nu înțeleg dacă nu fac sport. Dar nu-mi pare rău, pentru că simt că merită.