Înapoi la Newsroom

REZULTATELE GRUPULUI BRD LA FINALUL PRIMELOR 9 LUNI ALE ANULUI 2024

31 Oct 2024

ACTIVITATE COMERCIALĂ DINAMICĂ,

CONTRIBUȚIE CU IMPACT PENTRU ECONOMIE

Comunicat de presă

București, 31 octombrie 2024

 

Evoluția principalilor indicatori comerciali și financiari ai BRD Groupe Société Générale la 30 septembrie 2024, la nivel consolidat, în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) :
     Creșterea activității, bazată pe contribuția tuturor liniilor de afaceri
•    activitate semnificativă de finanțare a companiilor (+23,0% an/an), alimentată atât de performanța robustă pe segmentul IMM-urilor (+23,9% an/an), cât și de cea a clienților companii mari (+22,4% an/an)
•    originare solidă a creditelor pe segmentul persoanelor fizice, care atinge noi niveluri-record, 8,4 miliarde RON pentru primele 9 luni din 2024, +48% în dinamică anuală
•    creștere constantă a bazei de depozite, +8% an/an 
•    BRD Asset Management, lider pe piata OPCVM-urilor, a înregistrat o creștere semnificativă a activelor administrate la 5,8 miliarde RON, +59,4% an/an și o cotă de piață de ~22,3% 
•    dezvoltare continuă a capacităților digitale, ce susțin creșterea penetrării aplicației de e-banking, YouBRD ajungând la 1,65 milioane de utilizatori la sfârșitul lunii septembrie 2024, +24% în dinamică anuală 
    Finanțarea proiectelor sustenabile
•    producția de finanțari sustenabile a atins ~ 1 miliard RON in primele 9 luni ale anului 2024, în timp ce ținta de producție cumulată prevăzută pentru finalul anului 2025 a fost depășită cu mult în avans  
    Performanță operațională bazată pe o creștere robustă a volumelor și o disciplină riguroasă a costurilor
    Calitate solidă a portofoliului de credite, nivel scăzut al ratei creditelor neperformante, NPL (2,37%) și rată confortabilă de acoperire a creditelor neperformante (78,55%) la sfârșitul lunii septembrie 2024
    Evoluția costului riscurilor reflectă un nivel mai apropiat de cel caracteristic de-a lungul unui ciclu economic
    Profit net de 1.094 milioane RON (față de 1.227 milioane RON în primele nouă luni din 2023), ROE de 16% 


"În primele nouă luni ale anului 2024, BRD a obținut performanțe comerciale solide pe toate segmentele de afaceri, marcând o creștere semnificativă a soldului creditelor nete, de 15% față de aceeași perioadă din 2023. Segmentul companiilor a fost deosebit de puternic, crescând cu 23% în dinamică anuală, în timp ce segmentul retail s-a îmbunătățit notabil. Creditele nou acordate persoanelor fizice au atins niveluri record, totalizând 8,4 miliarde RON, cu o creștere remarcabilă de 48%, beneficiind de o cerere solidă atât a creditelor de consum, cât și a celor imobiliare.


BRD rămâne puternic implicată în construirea unei economii sustenabile și continuă să finanțeze proiecte și să se angajeze în inițiative cu impact pozitiv. În primele nouă luni ale anului, finanțările sustenabile noi ale BRD au ajuns la aproape 1 miliard RON, producția cumulată din ultimii 3 ani atingând peste 1,1 miliarde EUR, cu mult peste ținta stabilită inițial pentru sfârșitul anului 2025.  


Baza de depozite a înregistrat un progres constant, ajungând la +8% an/an la finalul lunii septembrie 2024, susținută atât de creșterea depozitelor retail, cât si ale companiilor.  


De asemenea, lucrăm la dezvoltarea continuă a capacităților noastre digitale, ceea ce susține și se traduce prin creșterea penetrării aplicației de e-banking, YouBRD ajungând la 1,65 milioane de utilizatori la sfârșitul lunii septembrie 2024, +24% an/an. În plus, BRD se numără printre primele bănci care, foarte curând, va lansa în producție RoPay, un serviciu de plăți de proximitate și instant, cu mobilul, prin cod QR, care este simplu, securizat și gratuit.    


Din punct de vedere financiar, creșterea veniturilor, determinată de volume mai mari pe toate segmentele de afaceri, împreună cu o gestionare disciplinată a costurilor și riscurilor, s-a tradus printr-o rată de rentabilitate a capitalurilor, ROE, ridicată și un raport cost-venituri îmbunătățit, dacă excludem impactul noii taxe pe cifra de afaceri. Indicatorii privind calitatea activelor sunt la niveluri sănătoase, lichiditatea și capitalul rămân solide, asigurând BRD o bună poziționare pentru creștere. 


Pe măsură ce anul avansează, BRD rămâne implicată în a echilibra activitatea robustă de creditare cu practici sustenabile și în inovarea digitală pentru a satisface nevoile în continuă evoluție ale clienților săi", a declarat Maria ROUSSEVA, CEO, BRD Groupe Société Générale.

 

Performanța comercială se menține ridicată pe toate segmentele de afaceri

Soldul creditelor nete, inclusiv finanțarea prin leasing, a ajuns la 47,6 miliarde RON, marcând o creștere de +15,1% în dinamica anuală față de 30 septembrie 2023, determinată de activitatea puternică de creditare pe toate segmentele. Segmentul companiilor a continuat să fie un motor cheie al creșterii, avansând cu 23% an/an, în timp ce dinamica segmentului retail a înregistrat o îmbunătățire notabilă, de la un ritm de creștere de +4,1% an/an la sfârșitul lunii septembrie 2023, la +10,0% an/an la sfârșitul lunii septembrie 2024.

Originarea creditelor pe segmentul persoanelor fizice a atins volume record în fiecare dintre cele trei trimestre și, de asemenea, pe întreaga perioadă de nouă luni, ajungând la 8,4 miliarde RON, +48,4% față de primele 9 luni ale anului 2023, cu performanțe foarte bune atât pentru creditele de consum, cât și pentru locuințe. Producția de credite de consum a totalizat 5,4 miliarde RON, în creștere cu +40,4% față de anul precedent, în timp ce creditele noi pentru locuințe au crescut cu 65,7% față de anul precedent, apropiindu-se de 3 miliarde RON în primele 9 luni ale anului 2024. Aceste rezultate evidențiază atenția continuă îndreptată către clienți pentru a fi prima alegere a acestora în materie de finanțare. La sfârșitul lunii septembrie 2024, soldul creditelor persoanelor fizice a crescut cu +8,5% față de anul precedent. În plus, clienții companii mici au adus o contribuție consistentă, soldul creditelor nete crescând cu +40,0% an/an, susținut de procese de creditare îmbunătățite și de participarea eficientă în cadrul programelor guvernamentale.
Finanțarea pe segmentul companiilor a înregistrat o creștere robustă, soldul creditelor nete crescând cu 23,0% an/an la sfârșitul lunii septembrie 2024. Companiile mari conduc creșterea din perspectiva volumelor (+22,4% în dinamică anuală), urmate de IMM-uri (+23,9% față de septembrie 2023), impulsionate și de programele guvernamentale. Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2024, BRD a sprijinit activ afacerile românești prin implicarea în diverse inițiative de finanțare a IMM-urilor, incluzând programe precum IMM Plus, Rural Plus, Fermierul, APIA, Construct Plus sau Prod Plus, fiind prezent în sectoare precum agricultura, construcțiile sau industria prelucrătoare. În plus, peste 600 de companii beneficiare ale schemei de ajutor de stat din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență "Digitalizarea IMM-urilor" au selectat BRD ca partener bancar pentru proiecte de investiții. BRD oferă servicii specializate acestor IMM-uri, asigurând respectarea cerințelor programului alături de o ofertă competitivă de serviciile bancare și creditare. 

Activitatea de leasing și-a continuat tendința de creștere puternică, cu soldul finanțărilor nete prin leasing în creștere cu 18,5% an/an la finalul lunii septembrie 2024. 

BRD a continuat să-și demonstreze angajamentul puternic de a sprijini tranziția către sustenabilitate. Pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2024, finanțările sustenabile acordate de BRD au ajuns la aproape 1 miliard RON, susținând proiecte de energie regenerabilă și responsabilitate sociala, producția cumulată din ultimii 3 ani depășind 1,1 miliarde EUR, cu mult peste ținta stabilită inițial pentru sfârșitul anului 2025. Pentru a promova și sprijini în continuare investițiile verzi, BRD a stabilit un nou parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI) în august 2024, pentru a implementa un instrument financiar de sustenabilitate cu scopul de a oferi sprijin IMM-urilor și proceselor de afaceri în adaptarea la schimbările climatice și facilitarea tranziției verzi.

În plus, antreprenoriatul feminin rămâne unul dintre domeniile de interes ale băncii în 2024, prin colaborarea cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în implementarea programului "Femeia Antreprenor", ediția 2024, și parteneriatul recent cu International Finance Corporation (prin tranzacția SRT încheiată în T1 2024).

Baza de depozite a continuat să crească constant, +7,9% an/an la sfârșitul lunii septembrie 2024. Depozitele retail, o sursă cheie de finanțare, au crescut cu +9,9% an/an, determinate în continuare de depozitele la termen ale persoanelor fizice (+28% an/an). Depozitele companiilor au înregistrat o creștere moderată, +4,5% an/an, susținută în principal de intrările nete din partea IMM-urilor (+10,2% an/an).

Oferta de economisire a BRD este diversă, încorporând și o gamă extinsă de soluții de investiții prin intermediul celor 12 fonduri de investiții administrate de filiala sa BRD Asset Management, care a înregistrat o creștere solidă de 59,4% an/an a activelor aflate în administrare (atingând 5,8 miliarde RON), menținându-se pe prima poziție în clasamentul OPCVM-urilor, cu o cotă de piață de 22,3% la sfârșitul lunii septembrie 2024.

Combinarea abordării clienților prin canale fizice și la distanță

BRD asigură distribuția produselor și serviciilor sale printr-o combinație de prezență fizică și la distanță. La 30 septembrie 2024, rețeaua băncii a ajuns la 388 de sucursale (față de 432 la 30 septembrie 2023) și un număr tot mai mare de zone self-service 24/7, acoperind aproape 60% din rețeaua sa (222 față de 172 la 30 septembrie 2023).

BRD își dezvoltă în continuare capacitățile digitale și continuă să avanseze pe foaia de parcurs digitală cu implementarea unui nou proces de configurare credențiale pentru a spori securitatea clienților. O altă facilitate importantă, care va fi lansată în curând, este RoPay - un serviciu de plăți instant cu mobilul, de proximitate și securizat, prin cod QR, disponibil 24/7/365. Acest serviciu, simplu, ușor de utilizat și gratuit, este o alternativă națională la numerar și alte metode de plată existente, BRD fiind printre primele bănci din România care va lansa acest serviciu.

Activitatea digitală a clienților este în continuă creștere, după cum reiese din numărul tot mai mare de utilizatori ai aplicației de mobil YouBRD, de 1,65 milioane (+24% an/an la sfârșitul lunii septembrie 2024), numărul mai mare de tranzacții efectuate prin intermediul aplicației (+29% an/an) și 500.000 de clienți înrolați în programul de loialitate cashback. 

 

Performanță financiară bună și bilanț solid

În primele nouă luni ale anului, venitul net bancar al Grupului BRD a crescut cu +5,4% an/an față de aceeași perioadă din 2023, ajungând la 2.984 milioane lei. 
Veniturile nete din dobânzi, principalul factor care contribuie la creștere, au marcat un avans de +7,1% an/an la sfârșitul primelor 9 luni ale anului 2024, având în vedere activitatea comercială dinamică pe toate segmentele de afaceri, temperat de costul mai mare cu finanțarea. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 6,4% an/an, determinate în principal de creșterea activității clienților în materie de transferuri și carduri, combinată cu o penetrare mai mare a pachetelor de servicii.  Activitățile de creditare și asigurări au adus, de asemenea, o contribuție pozitivă la dinamica anuală. Alte venituri bancare (-9,9% an/an) au fost afectate în principal de un provizion limitat excepțional înregistrat în T1 2024, și de vânzarea portofoliului de credite BRD Finance, parțial compensate de o contribuție pozitivă a activității de tranzacționare. 
Cheltuielile operaționale au crescut cu 8,8% an/an în primele 9 luni din 2024, determinate în principal de noua taxă pe cifra de afaceri și de cheltuielile cu personalul. Pe o piață a muncii persistent competitivă, cheltuielile cu personalul au crescut cu 6,9% față de primele 9 luni din 2023, determinate de creșterea salariilor și de alte ajustări ale pachetului de beneficii, în cadrul noului contract colectiv de muncă semnat în iunie 2024. Evoluția categoriei ”alte costuri” (+0,5%, fără a lua în calcul contribuția la Fondul de Garantare a Depozitelor și la Fondul de Rezoluție și noua taxă pe cifra de afaceri) reflectă în principal efectul combinat determinat de creșterea cheltuielilor IT pentru susținerea inițiativelor digitale, câștiguri din cedarea unor active imobiliare și economii de costuri legate de închiderea activității BRD Finance. Pentru anul 2024, contribuția cumulată la Fondul de Garantare a Depozitelor și la Fondul de Rezoluție a fost redusă la 43,5 milioane lei, de la 68,1 milioane lei în 2023. Cu toate acestea, impactul pozitiv al acestei reduceri de costuri a fost cu mult depășit  de noua taxă de 2% pe cifra de afaceri, în valoare de 94,8 milioane lei pentru primele 9 luni ale anului 2024. 

Venitul operațional brut al Grupului BRD a ajuns la 1.472 milioane RON în primele 9 luni ale anului 2024 (+2,2% si +8.8% în dinamică anuală, excluzând impactul taxei pe cifra de afaceri, fată de primele 9 luni din 2023), iar raportul cost/venit a crescut în totalitate ca urmare a noii taxe pe cifra de afaceri (50,7% la 30 septembrie 2024 față de 49,1% la 30 septembrie 2023).  Excluzând impactul taxei, raportul cost/venit s-a îmbunătățit, scăzând la 47,5% în primele 9 luni din 2024, de la 49,1% în primele 9 luni din 2023.

Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă în primele nouă luni ale anului, rata creditelor neperformante* situându-se în jurul nivelului minim record, atingând 2,37% la sfârșitul lunii septembrie 2024 (în creștere față de minimul istoric de 1,9% la sfârșitul anului 2023, determinată în principal de portofoliul retail, dar în continuare sub media la nivelul sistemului bancar), în timp ce gradul de acoperire a creditelor neperformante se situează la un nivel confortabil (78,55% finalul lunii septembrie 2024 față de 75,96% la sfârșitul anului 2023). Costul net al riscului a înregistrat o alocare netă de provizioane de 136 milioane RON în primele 9 luni ale anului 2024, comparativ cu o eliberare netă de provizioane de 35 milioane lei în primele 9 luni ale anului 2023, reflectând un nivel mai apropiat de cel caracteristic "de-a lungul unui ciclu economic”.

Rezultatul net al Grupului BRD s-a ridicat la 1.094 milioane RON (față de 1.227 milioane RON în primele 9 luni din 2023), în timp ce ROE a atins 16,1% pentru perioada aferentă primelor 9 luni din 2024.

Rata de adecvare a capitalului BRD a ajuns la 27,6% la sfârșitul lunii septembrie 2024. Excluzând impactul noilor tratamente reglementare temporare (implementate prin art. 468 și art. 500a din CRR3 din iulie 2024), rata de adecvare a capitalului BRD se situează puțin sub nivelul de 23%. 

Rezultatele financiare ale BRD pentru primele nouă luni încheiate la 30 septembrie 2024 sunt disponibile publicului și investitorilor pe site-ul băncii, www.brd.ro, începând cu ora 9:00. Copii ale documentelor pot fi obținute și la cerere, gratuit, la sediul BRD-Groupe Société Générale, situat în Bd. Ion Mihalache nr.1-7, sector 1, București.
Note: 
1 Rata NPL, rata de acoperire a NPL (conform ABE), la nivel de bancă
Dacă nu se prevede altfel, toate variațiile sunt față de primele nouă luni ale anului 2023 (pentru elementele aferente contului de venit și pierdere) sau sfârșitul lunii septembrie 2023 (pentru elementele aferente bilanțului). 

BRD Groupe Société Générale operează o rețea de 388 de unități. Activele totale ale băncii, la sfârșitul lunii septembrie 2024, se ridicau la 84 miliarde lei.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai importante grupuri de servicii financiare din Europa și un jucător important în economie de peste 160 de ani. Grupul are 126.000 de angajați în 65 de țări și 25 de milioane de clienți în întreaga lume și este construit pe trei linii de business complementare:
•    Retail Banking în Franța
•    Global banking și soluții pentru investitori
•    Retail banking internațional, mobilitate și leasing

www.brd.ro; Facebook    
Contact presă: Traian Traicu_021 301 61 50 traian.traicu@brd.ro
 

 

Articole asemănătoare

Anunț privind inițierea procedurii de retragere a acționarilor minoritari ai ZENTIVA S.A.

 Anunț privind inițierea procedurii de retragere a acționarilor minoritari ai ZENTIVA S.A. în c...

află detalii